Aventurile lui Tom Sawyer Mark Twain


Save this PDF as:
 WORD  PNG  TXT  JPG

Tamaño: px
Comenzar la demostración a partir de la página:

Download "Aventurile lui Tom Sawyer Mark Twain"

Transcripción

1 Aventurile lui Tom Sawyer Mark Twain CAPITOLUL I Tom! Niciun raspuns. Tooom! Niciun raspuns. Ce-o fi cu băiatul asta? Hei, Tom! Niciun raspuns. Batrânica i i trase ochelarii in jos i arunca o privire cercetatoare prin incapere; apoi i-i ridica din nou pe nas i privi pe sub ei. Rareori sau poate chiar niciodata se intâmpla sa priveasca prin ei când era vorba de ceva atât de marunt i de neinsemnat ca un băielel; erau perechea ei cea bunk mândria sufletului ei, i erau facuti pentru eleganta, nu pentru utilitate ar fi vazut la fel de bine prin doud ochiuri de plita. Timp de o secunda, chipul ei arbors o infati are nedumerita, dupa care spuse, fare furie, dar totu i suficient de tare incât s-o auda i piesele de mobilier: Ei, ei, daca pun mâna pe tine, o sa fie vai i-a... Nu apuca sa- i termine fraza, caci deja se aplecase i lovea puternic pe sub pat cu matura, a a ca avea nevoie sa rasufle sanatos pentru a- i alimenta mi carile viguroase. Nu reu i sa trezeasca la viata decât motanul, aflat prin cine tie intâmplare in zona vizata. N-am mai vazut niciodata un copil ca asta! Se duse la u a, o deschise i ramase in cadrul ei, privind printre tulpinile de ro ii i frunzele laurilor care populau gradina. Nici urma de Tom. A a ca ridica tonul suficient pentru ca glasul ei sa rasune o distanta considerabila i striga: He-eeee-ei Too-om! În momentul acela se auzi un zgomot u or undeva in spatele ei, iar ea se intoarse exact la timp pentru a-l prinde de pulpana hainei i a-i stavili incercarea de a o zbughi pe lânga ea. Aha! Trebuia sa ma gândesc eu ca erai in dulapu Ala! Ce-ai facut acolo? Nimic. Nimic! Uita-te numai la mâinile tale! Ah, i la gura! Cu ce Dumnezeu te-ai mânjit a a? Nu tiu, tu ice. Las ca tiu eu. Dulceata... asta-i la gura ta. De patruzeci de ori ti-am zis ca, daca te mai apropii de dulceata aia, o sa te jupoi de viu. Ia da-mi jordia aia! Nuiaua se undui in aer... situatia devenea disperata... Hii! În spatele matale, tu ice! Batrânica se intoarse cu repeziciune i- i apuca poalele, intr-o incercare instinctive de a le feri din calea pericolului. Băiatul o zbughi in aceea i fractiune de secunda, se cocola pe gardul inalt de lemn i se facu nevazut de cealalta parte a lui. Mătu a lui, Polly, ramase uimita un moment, dupa care izbucni intr-o serie de hohote pline de blândete. Al naibii băiat, oare n-o sa ma inval minte niciodata? Nu m-a mai pacalit de-atâtea ori, cât sa nu ma mai iau dupa el? Dar când te-ai invalat nesabuit, e greu sa te dezveti la batrânete. N-ai cum sa mai inveli calu batrân sa mearga in buiestru, dupa cum merge vorba. Dar, Doamne-Dumnezeule, niciodata nu face de doud ori la fel, i-atunci cum sa-li dai seama? Si parca tie cât poate sa ma chinuiasca pâns-mi sare landara, iar dup-aia ca daca ma lass un minut sau ma face sa râd, m-am inmuiat toata i nu mai sunt in stare sa dau in el. Dumnezeu mi-e martor ca nu-mi fac deloc datoria cu baiatu asta! Bataia e bucatica rupta din Rai, a a scrie la Biblie.

2 Pacatuiesc i ma canonesc cât pentru amândoi, tiu eu. Parc-a intrat Necuratu-n el, dar... Doamne- Doamne! E baiatu lu raposata sor-mea, bietul de el, i nu tiu, parca nu am inima sa-l bat. Ma mustra con tiinta de fiecare data când il las sa scape i ori de câte ori il mai ating parca ma seaca la inima. Ei, ei, cel nascut din femeie are zile putine i necazuri multe, a a zice Scriptura i cred i io ca e a a. Dupa-amiaza n-o sa- i arate chipul pe la coala i n-am decât sa-l pun la munca mâine, ca pedeapsa. Mi se rupe inima sa-l pun la munca sâmbetele, când toti ailali copii n-are coala, dar ii e drag de munca a a cum imi e mie de-o bataie, iar eu trebuie sami fac datoria macar intr-atât fats de el, ca altfel il stric de tot. În viata fiecarui baiat apare un moment in care il incearca dorinta mistuitoare de a pleca undeva i de a se porni sa sape in cautarea unei comori. Aceasta fu i dorinta care-l subjuga pe Tom intr-o buns zi. Porni imediat in cautarea lui Joe Harper, dar nu reu i sa-l gaseasca. Apoi il cauta pe Ben Rogers acesta plecase la pescuit. Dar nu trecu mult i dadu nas in nas cu Huck Finn Mâna-Ro ie. Acesta era, in mod clar, disponibil. Tom il duse intr-un loc retras i deschise subiectul, cu conditia ca cele discutate sa ramâna intre ei. Huck se declara dispus sa-l insoleasca. Acesta era mereu doritor sa ia parte in orice intreprindere care promitea distractii i nu necesita nicio investitie concreta, pentru ca timp, de cel care nu costa bani 1, avea i prea avea, de nu tia ce sa faca cu el. Un sa sapam? spuse Huck. Pai peste tot! Da ce, e comori peste tot? Nu, nu e. E ascunse in locuri tare ascunse, Huck... câteodata pe insule, alt data in cufere putrezite sub un copac batrân i uscat, fix unde pica umbra la miezu noptii, da mai ales sub podelele de la casele bântuite. Si cin le-a ascuns acolo? Pai... holii, de buns seams, doar cine? Doar nu profesorii de la coala de duminica? Nu tiu. Daca a avea io a a ceva, pai... n-a ascunde nimic: a cheltui banii i a benchetui pân nu mai pot. Si io. Da hotii nu face lucrurile a a. Ei mereu ascunde banii i-i lass acolo. Da nu se intoarce dupa ei? Nu, adica ei zic ca se intoarce, dar de obicei uita semnele sau moare. Oricum, ramân acolo multa vreme, de i ruginesc... da se-ntâmpla ca vreunu sa gaseasca o hârtie ingalbenita pe care scrie cum sa gase ti semnele... o hârtie cu care tre sa-ti ba'i capul cam o saptamâna pen ca e numa semne ciudate i hieroglife. Hie...ro... cum? Hieroglife desene i chestii, tii tu, care la prima vedere parca nu inseamna nimic. Ai tu vreo hârtie d-asta, Tom? Nu. Ei, i-atunci cum o sa gase ti semnele? Pai nici nu vreau sa gasesc semnele. Comorile e mereu ingropate sub o casa bântuita sau sub un copac uscat cu o creanga ie ita-n sus. Ei bine, am incercat un pic in insula Jackson i putem sa mai incercam o data, mai incolo; o casa bântuita e aia din susul gârlei Casei- Mortilor i p-aici gasim o groaza de copaci uscati... chiar o groaza. Si comori e sub toti? Auzi i tu ce zici! Nu! Si-atunci de un e tim noi sub care sa sapam? Pai sapam sub fiecare! Ei, Tom, pai a a ne ia toata vara pâna terminam... Si ce daca? Daca gase ti o oala de arama plina cu sute de dolari, ruginiti i cenu ii, sau un cufar putrezit cu diamante? Atunci cum ar mai fi?

3 Ochii lui Huck licareau. 1 aluzie la zicala time is money (timpul inseamnd bani) Ar fi grozav! Foarte grozav pentru mine. Dă-mi tu o sută de dolari că nici nu-mi mai trebuie diamantili. Bine. Dar pun pariu că nu le-ai arunca incolo. E unele care face şi douăj de dolari bucata. Nu e niciunu' care să nu facă pe puţin şapteş cinci de cenţi sau un dolar. Nu! Chiar aşa? Sigur... poţi să intrebi pe cine vrei tu! Da tu n-ai văzut niciodată unu, Huck? Din câte ştiu io, nu. Ei, regii are lăzi intregi de diamante. Păi io nu ştiu niciun rege d-ăla de zici tu, măi Tom. Da, cred că nu. Da dacă te-ai duce in Europa ai vedea regi cu duiumu, ţopăie pe toate drumurile. Da ce, regii ţopăie? Să ţopăie?... Nu, zevzecule! Nu! Păi şi-atunci de ce-ai zis că ţopăie? Aiurea, voiam să zic că i-ai vedea... nu ţopăind de ce să ţopăie? ziceam numa că iai vedea peste tot, ştii tu... aşa, la modu general. Uite, cum e cocoşatu ăla bătrân de Richard. Richard? Richard şi mai cum? Richard şi-atâta. N-avea şi al doilea nume. Regii n-are decât nume de botez. N-are? Nu, n-are. Ei, măi Tom, dacă aşa le place, n-are decât... da io unu nu vreau să mă fac rege d-ăla şi să n-am decât un nume, ca un negru. Da ia zi... un e vrei să sapi mai intâi? Păi nu ştiu. Ce-ai zice dacă ne-am apuca să săpăm sub copacu ăla bătrân şi uscat de pe dealu dân' partea ailaltă a gârlei Casa-Morţilor? D-acord. Drept urmare, se inarmară cu un târnăcop şi-o lopată vechi şi porniră intr-un marş de aproape cinci kilometri până la locul hotărât. Ajunseră infierbântaţi şi gâfâind, aşa că se aruncară pe jos la urma unui ulm din apropiere să se odihnească şi să tragă câteva fumuri. Îmi place asta, spuse Tom. Şi mie. I-auzi, Huck, dacă găsim o comoară aci, tu ce-o să faci cu partea ta? Păi o să-mi iau in fiecare zi câte-o plăcintă cu un pahar de sifon şi mă duc la toate circurili care vine pe la noi. O să mă distrez de minune. Şi nu ai de gând să pui nimic de-o parte? Da de ce să pun deoparte? Păi ca să ai ceva din care să trăieşti până una-alta. Ei, nu m-ajută cu nimica. Babacu tot s-o-ntoarce in târgu ăsta intr-o zi şi pune le gheara pe bani dacă nu mă mişc repede şi, ascultă la mine, i-ar imprăştia el repejor. Da tu ce-ai face cu ai tăi? Îmi cumpăr o tobă nouă şi... da, şi-o sabie, plus o cravată roşie şi-un căţeluş iar dupaia mă insor. Te-nsori? Exact. Măi Tom... da tu... tu nu eşti in toate minţile, din câte văz io! Mai aşteaptă niţel... şi-ai să vezi şi tu. Păi ăsta-i ăl mai descreierat lucru pe care-ai putea să-l faci. Uită-te numa la babacu şi

4 la maică-mea. Alelei! Toată ziulica se certau, dân' zori până-n seară. Mi-aduc aminte ca ieri. Asta nu-i nimic. Fata cu care mă-nsor n-o să se certe cu mine. Măi Tom, io unu zic că e toate o apă şi-un pământ. Toate te cicăleşte de te face să-ţi iei câmpii. Acu io zic să te mai gândeşti o vreme la asta. Mie aşa mi se pare mai bine. Cum o cheamă pe fătuca asta? Nu e o fătucă... e o fată. Totuna e, cred; unii zice fătuck allii zice fats... da toti zice acela i lucru, zic. Oricum, ia zi... cum o cheama? Îii zic altadata... nu acuma. Bine... merge i-a a. Numa ca, daca tu te insori, io o sa ramân mai singur ca niciodata. Ba nu, nici vorba. Vii i stai cu mine. Acu hai sa ne ridicam i sa ne-apucam de sapat. Se pusera pe treaba i nadu ira bine timp de-o jumatate de ceas. Fara niciun rezultat. Se caznira alts jumatate de ors. Tot fara niciun rezultat. Huck spuse: Da mereu ingroapa a tia comorile a a adânc? Câteodata... da nu mereu. Nu e o regula. Da cred ca n-am nimerit noi in locu care trebuie. CAPITOLUL XXXV Cititorul se poate declara multumit ca averea capatata peste noapte de care Tom i Huck reu i sa agite destul de tare spiritele din micul târg St. Petersburg. Oamenilor aproape ca nu le venea sa creada ca exista undeva in apropierea lor o sums atât de mare, toata in bani gheata. Toti discutau despre asta, râvneau la a a noroc, il ridicau in slavi atât de mult incât sanatatea mintala a unora chiar se clatina sub povara acestei agitatii nesanatoase. În perioada imediat urmatoare, toate casele bântuite din St. Petersburg i din satele invecinate fura cercetate cu minutiozitate, scândura cu scândura, i se saps intens la fundatii, in cautare de comori ascunse iar cei care faceau toate acestea nu erau baietandri, ci barbati in toata firea ba unii chiar barbati gravi, lipsiti de orice romantism. Oriunde apareau Tom i Huck, toata lumea ii admira, erau cople iti cu tot felul de lingu iri i fixati cu ochi curio i. Băietii nu- i puteau aminti daca vorbele lor avusesera vreo greutate pâna acum, dar, dintr-odata, fiecare cuvintel de-al lor era pretuit i repetat, tot ce faceau era vazut, nu se tie prin ce minune, ca fiind ceva remarcabil. În mod evident, pierdusera puterea de a face i de a spune lucruri banale, ba mai mult, trecutul lor recent era tot timpul rascolit i, dintr-odata, toate incidentele apareau ca fiind marcate de o originalitate evidenta. Si, ca sa puna capac la tot, in gazeta locals aparura schite biografice ale baietilor. Vaduva Douglas plasa banii lui Huck cu dobânda de ase la suta, iar judecatorul Thatcher facu acela i lucru cu cei ai lui Tom, la cererea matu ii Polly. Acum fiecare din cei doi avea un venit propriu, venit de-a dreptul remarcabil câte un dolar pentru fiecare zi de lucru a anului i pentru jumatate dintre duminici. Exact atât câ tiga i preotul a, nu, exact atât i se promitea acest câ tig, pentru ca de obicei nu reu ea sa-l i incaseze. În vremurile acelea simple, un dolar i douazeci i cinci de centi era de ajuns pentru a plati casa, masa i invatatura unui copil... ba i hainele i sapunul de care avea nevoie. Judecatorul Thatcher i i facuse o parere cum nu se poate mai buna despre Tom. Le spunea tuturor ca, daca Tom n-ar fi fost un băiat extraordinar, n-ar fi reu it sa o scoata pe fiica sa din pe tera. Când Becky ii marturisi tatalui sau, implorându-l sa-i pastreze secretul, ca Tom incasase pedeapsa cuvenita ei pentru ruperea carţii invatatorului, judecatorul fu vadit impresionat, iar când ea ceru iertare pentru minciuna pe care Tom o spusese pentru a o feri de pedeapsa, judecatorul spuse, intr-o izbucnire elocventa, ca fusese vorba de o minciuna nobila, generoasa, mareata, o minciuna care putea rivaliza, in cursul istoriei, cu faimoasa declaratie a lui George Washington, cum ca nu putea spune decât adevarul! În momentele acestea, lui Becky i se paru ca tatal ei nu i se

5 paruse niciodata atât de inalt i de chipe ca acum, când se plimba de colo-colo, cu pa i hotarâti, i spunea toate aceste lucruri minunate. Se duse imediat la Tom i-i povesti totul cu lux de amanunte. Judecatorul Thatcher nutrea speranta ca, intr-o zi, Tom al nostru avea sa ajunga un avocat celebru sau un general iscusit. Declard ca avea de gând sa aiba grija ca Tom sa fie primit la Academia Militară Naţională, iar după aceea la cea mai bună facultate de drept din ţară, astfel incât să fie pregătit pentru ambele cariere visate de el. Averea căpătată peste noapte de Huck Finn şi faptul că acum se afla sub tutela văduvei Douglas il făcuseră să fie introdus in societate nu, mai degrabă aruncat, târât in ea iar suferinţele sale depăşeau pe alocuri puterea sa de indurare. Servitorii văduvei aveau mare grijă să fie mereu curat şi ordonat imbrăcat, pieptănat şi cu hainele periate, ba chiar il culcau in fiecare seară in nişte aşternuturi nesuferite care nu aveau nici măcar o pată, cât de mică, de care să-şi lipească inima şi pe care să şi-o ia de prietenă. Era nevoit să mănânce cu cuţitul şi furculiţa; trebuia să folosească şervetul, să mănânce din farfurie şi să bea neapărat din ceaşcă; trebuia să-şi inveţe lecţiile, era nevoit să meargă la biserică; trebuia să vorbească atât de corect incât cuvintele parcă nu mai aveau nici un gust acum pentru el... oriunde s-ar fi dus, oriincotro s-ar fi intors, gratiile şi lanţurile civilizaţiei il ingrădeau şi-l ţineau legat de mâini şi de picioare. Băiatul indură cu vitejie aceste chinuri timp de trei săptămâni, dar apoi dispăru. Timp de două zile incheiate, văduva il căută şi-l tot căută prin toate locurile. Toţi locuitorii erau cum nu se poate mai ingrijoraţi: porniră să-l caute in lung şi-n lat, dragară fluviul in căutarea trupului lui. În a treia zi, dis-de-dimineaţă, plin de inţelepciune, Tom Sawyer luă la cercetat butoaiele vechi care se aflau in spatele abatorului părăsit, iar intr-unul din ele il găsi pe refugiatul nostru. Huck işi petrecuse noaptea acolo. Când fu găsit, tocmai işi terminase gustarea de dimineaţă formată de ceva rămăşiţe de mâncare pe care le furase in ziua precedentă, iar acum stătea tolănit confortabil, pufăind tacticos din pipă. Era neingrijit, nepieptănat şi imbrăcat in aceleaşi zdrenţe care-i construiseră imaginea pitorească din vremurile in care fusese liber şi fericit. Tom il zgudui niţel, ii povesti toată agitaţia pe care o provocase dispariţia sa şi ii ceru să se intoarcă acasă. Pe chipul lui Huck, expresia de mulţumire tihnită fu inlocuită de una melancolică. Nu-mi spune una ca asta, măi Tom, spuse el. Am incercat, da nu-mi prieşte; nu-mi prieşte şi gata. Nu-i pentru mine viaţa asta... nu-s obişnuit. Văduva e tare bună cu mine şi vorbeşte tare frumos... da io nu suport traiu ăsta. Mă face să mă scol in fiecare dimineaţă la aceeaşi oră... mă pune să mă spăl şi să mă pieptăn până mă ustură pielea capului... nu vrea nici in ruptu capului să mă lase să dorm in şopron... tre să port hainele ălea blestemate care mă inăbuşă de nici nu mai pot să suflu, măi Tom... nu ştiu cum, da parcă nu intră pic de aer prin ele, zău. Unde mai pui că sunt atâta de frumoase că nici nu mă indur să mă aşez, să mă intind şi eu frumuşel, nici nu mai zic de tăvălit pe un e-ar vrea sufleţelu meu. Nu m-am mai strecurat printr-un ochi de geam dă la vreo pivniţă dă... parcă d-o mie de ani. Tre să mă duc la biserică, să asud acolo, să tot asud... şi nu mai suport predicile ălea inflorite! Acolo nu pot să prind muşte, nu pot să mestec şi io tutun. Ba unde mai pui că tre să stau incălţat duminica, toată ziulica! Văduva mănâncă numa când sună clopoţelu... să duce la culcare după clopoţelu ăla... toate e aşa ordonate că te apucă pandaliile, zău! Păi toată lumea trăieşte aşa, Huck. Da nu contează asta, Tom. Io nu sunt toată lumea şi zău că nu pot să suport traiu ăsta. Te-apucă groaza să fii aşa legat de mâini şi de picioare. Până şi haleala iţi pică mură-n gură! Parcă nici n-are gust aşa. Tre să cer voie când am poftă să mă duc la pescuit... tre să cer voie să mă duc la scăldat... al naibii să fiu dacă nu tre să cer voie pentru toate. Şi-apoi tre să mă mai şi fandosesc la vorbit, parcă nici nu sunt io! În fiecare zi tre să mă strecor niţel in pod şi sănjur după pofta mea, ca să simt iar gustu vorbii pă limbă... şi zău că fără asta miaş fi dat duhu, măi Tom! Văduva nu vrea nici in ruptu capului să mă lase să fumez... să strig... să mă uit şi io atent, ca omu, să mă intind sau să mă scarpin când e alţii de faţă... (Apoi, ridicând tonul, cuprins de o enervare şi o suferinţă aparte) Şi, Doamne, dacă nu se roagă intruna! Zău dac-am văzut in viaţa mea o femeie ca asta! A trebuit să spăl putina, Tom... zău că

6 a trebuit. Şi-apoi mai e niţel şi să incepe şcoala aia, şi-am auzit c-ar trebui să mă duc şi io... ori asta chiar că n-aş fi indurat-o, măi Tom. Ascultă la mine, treaba asta cu bogăţia nu e aşa frumoasă ca-n poveşti. Toată ziulica nu faci altceva decât să-ţi faci griji, să asuzi incolo şincoace şi să-ţi doreşti mereu să fi fost mort şi ingropat. Acu hainele ăstea ale mele imi vin ca turnate, butoiu ăsta e numa bun şi nici că le mai las, Tom. Să ştii că nu m-aş fi agitat cu toate ăstea dacă n-ar fi fost banii... da acuma poţi să iei tu şi partea mea şi să-ţi vezi de drum, poa să-mi dai şi mie câte-o monedă de zece cenţi dân când in când... da nu dă prea multe ori, pen că mie nu-mi place lucrurili care-mi pică din cer aşa... aşa, şi să te duci să-i ceri iertare lu văduvă dân partea mea şi să-i zici să nu mă mai caute. Ei, Huck, ştii bine că nu pot să fac una ca asta. Nu e corect... şi-apoi, dacă mai incerci puţin, o să ajungi să-ţi placă să trăieşti aşa. Să-mi placă! Da... aşa cum mi-ar plăcea să stau tolănit p-o plită incinsă, dacă m-ai lăsa acolo destul de mult. Nu, Tom, io nu vreau să fiu bogătan şi nici n-am de gând să trăiesc intr-o casă d-aia blestemată in care să mă inăbuş intr-una. Mie-mi place pădurea, râu şi butoaili şi să ştii că io la ele rămân. Dă-le-ncolo pe ălilalte! Tocma când aveam şi noi pistoale şi peşteră şi toate aranjate, vine prostia asta ca să strice tot! Tom işi dădu seama că acum era momentul... Ascultă, Huck, da să ştii că dacă am bani nu-nseamnă că nu mă fac haiduc. Neah! Ah, să fiu al naibii... tu vorbeşti serios sau mă iei peste picior? C u m t e v ă d ş i c u m m ă v e z i. D a... m ă i H u c k, s ă ş t i i c ă n u t e p u t e m p r i m i i n b a n d ă d a c ă n u e ş t i o m r e s p e c t a b i l, z ă u. B u c u r i a l u i H u c k s e s t i n s e i m e d i a t. Nu puteţi să mă primiţi, ha? Da când am fost piraţi cum m-aţi primit? Ei, acolo era altfel. Haiducii e mai ceva ca piraţii... aşa, in general. În multe ţări se trag din ăle mai nobile familii... duci şi d-ăştia. Acu zi tu, măi Tom, n-ai fost tu mereu prietenu meu? Nu m-ai lăsa tu p-afară, nu-i aşa, Tom? N-ai fi tu in stare de una ca asta, nu-i aşa, măi Tom? Măi Huck, io n-aş vrea, io nu vreau, zău... da zi şi tu, ce-ar zice lumea? Ei, păi ar zice: Ha! Banda lu Tom Sawyer! O adunătură de coate-goale! Şi asta numa din cauza ta. Nu ţi-ar conveni una ca asta şi nici mie, zău. Huck rămase tăcut o vreme, chinuit de tot felul de gânduri. Într-un final, spuse: Hmmm, bine, mă duc inapoi la văduvă o lună şi incerc să văz dacă pot să mă deprind, da numa dacă mă primeşti in bandă. Bine, Huck, mă prinz! Hai, bătrâne, şi vorbesc io cu văduva să o lase mai moale. Zău, Tom? Vii acuma? Ce bine! Dacă nu mă mai strânge aşa, promit io că nu mai fumez şi nu mai injur decât când oi fi singur-singurel, iar in rest o să rabd, chiar dacă ştiu c- oi crăpa. Când faci banda, să ne facem haiduci? A, imediat. Poate-i adunăm pe băieţi chiar diseară şi facem iniţierea. Ce să facem? Iniţierea. Ce e aia? E când jurăm să ţinem unu cu altu şi să nu spunem la nimeni secretele bandei, chiar dacă e să fim tăiaţi şi jupuiţi de vii, şi să omorâm cu tot neamu lui pe ăl care-o incerca să se atingă de vreunu din bandă. Asta-mi place... tare-mi place, Tom, să ştii! Ei, cred şi eu. Iar jurământu ăsta treb e spus la miezu nopţii, in ăl mai părăsit şi mai infricoşător loc din câte-om găsi... cel mai bine e-ntr-o casă bântuită, da acuma e toate făcute bucăţi. Ei, tot e bine că e la miezu nopţii. Da, aşa e. Şi trebuie să jurăm pe un sicriu şi să ne semnăm cu sânge. Acu asta da, chiar că-mi place! Ei, e de-un milion de ori mai distractiv decât să ne facem

7 piraţi, zău. Să ştii că rămân la văduvă pân-oi crăpa, Tom şi dac-ajung un haiduc vestit, dă o să vorbească toţi dă mine, atuncea cred c-o să fie tare mândră că m-a cules de pe drumuri!

Sitemap